Anunțuri ADL-ANMB

Începe primăvara în stil verde!

Începe primăvara în stil verde!

de către ADL Anunturi-
Număr de răspunsuri: 1

Recicleaza

Sesiunea de iarnă s-a terminat şi poate ţi-au rămas prin casă caiete, cărţi, foi, hărţi, grile, schiţe şi tot felul de fiţuici care nu îţi mai trebuie. Ce-ar fi să faci curăţenia de primăvară într-un mod ecologic?

Fundaţia "Gheorghe Balaban" şi Academia Navală "Mircea cel Bătrân" organizează în perioada 20 februarie - 3 martie o campanie pentru colectarea de maculatură (hârtii, cartoane, cărţi, caiete, ziare etc) în scopul predării către o firmă de reciclare.

Poate nu ştiai, dar prin reciclarea unei tone de hârtie se salvează între 17 şi 31 copaci, se previne emisia a 27 kg de poluanţi atmosferici şi se economisesc 27 metri cubi de apă, 4000 kWh de electricitate şi 9 barili de petrol.

Aşa că te aşteptam să vii până pe 3 martie cu maculatura ta la secretariatul facultăţii tale. Începe primăvara în stil verde!

Ca răspuns la ADL Anunturi

Re: Începe primăvara în stil verde!

de către ADL Anunturi-

Miercuri am predat maculatura stransa catre reprezentantii firmei de reciclare. In total am colectat 998 kg de hartie, care vor fi reciclate, contribuind la protejarea mediului inconjurator. Multumim studentilor, profesorilor, angajatilor ANMB si tuturor celor care s-au implicat in acest demers.

Comitetul Director al Fundatiei "Gheorghe Balaban"

P.S. Actiunea "Doneaza 2% si castiga premii!" este inca in derulare.