Consiliul de Administrație al ANMB a aprobat desfășurarea unei sesiuni speciale de examene cu taxă, astfel
1. Date privind desfășurarea sesiunii:
- 18-20 noiembrie - depunerea cererilor de examinare și recuperarea laboratoarelor;
- 24 noiembrie-5 decembrie - desfăşurarea sesiunii speciale de examene.
2. Cine poate participa:
- Studenții militari de anul II care urmează să execute voiajul de practică la bordul NS „Mircea”;
- Studenții civili care au efectuat voiaj aprobat pe timpul sesiunii de restanțe din perioada 25.08-08.09.2025;
- Studenții care au participat la mobilități în cadrul programului Erasmus+ de tip learning agreement;
3. Condiţii de eligibilitate:
- îndeplinirea obligațiilor școlare stabilite prin fișa disciplinei (laboratoare, teme de casă, proiect etc.) în perioada premergătoare datei de susţinere, după consultarea titularului de disciplină;
- achitarea contravalorii taxei de examinare (150 lei / examen). Vor fi scutiți de la plata taxelor de examinare și / sau recuperare a activităților practice studenții care au participat la mobilități în cadrul programului Erasmus+ de tip learning agreement.
4. Excepție: pentru studenții militari din anul III, se va avea în vedere ca depunerea cererilor de examinare și recuperarea laboratoarelor să se efectueze în perioada 11-13.11.2025 și programarea examenelor să se efectueze în perioada 04-05.12.2025.
Studenții se înscriu la sesiune prin depunerea unei cereri la secretariatele facultăților (modelul se găsește pe https://www.anmb.ro/ro/files/studenti/avizier.html).