Hotărârea Senatului Universitar al Academiei Navale „Mircea Cel Bătrân”
Nr. 767_C din 27.05.2022
Ținând cont de Procesul verbal al Comisiei de stabilirea recompenselor și sancțiunilor studenților militari întocmit în data de 20.05.2022, înregistrat cu nr. A-1604/23.05.2022,
În baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. AC- 22-05K din data de 23.05.2022 privind înaintarea către Senatul universitar ANMB a propunerilor Comisiei de stabilire a recompenselor și sancțiunilor studenților militari;
În conformitate cu prevederile art. 128, alin. 2 lit. b), art. 213, alin. 2 lit. n) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 23, punctul 2 și 47, lit. h) din Carta universitară ANMB și ale art. 15, punctul 2) și 47, lit. h) din Regulamentul de organizare si funcționare al Senatului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”;
Senatul universitar al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” întrunit în şedinţă la data de 27.05.2022, cu unanimitate de voturi,
Hotărăște
Art. 1 Supunerea spre dezbaterea comunității universitare a propunerilor de modificare și completare a Codului de etică și deontologie universitară, anexă a Cartei universitare, prin introducerea sancțiunilor disciplinare aplicabile studenților militari, potrivit gravității faptelor.
În acest sens, litera b) a art. 42 Sancțiuni din Codul de etică și deontologie universitară să fie înlocuit cu alte două litere, astfel:
b) Studenţilor militari li se aplică următoarele sancţiuni prevăzute de regulamentul disciplinei militare și în prezentul cod, astfel:
- avertisment verbal;
- avertisment scris;
- mustrare scrisă;
- suspendarea temporară a dreptului la învoire;
- retrogradarea în funcție;
- retrogradarea la gradul onorific, imediat inferior;
- preaviz de exmatriculare;
- exmatriculare.
Masteranzilor militari li se aplică sancţiunile prevăzute de regulamentele militare.
c) Studenţilor şi masteranzilor civili li se aplică următoarele sancţiuni:
- avertisment scris;
- mustrare scrisă;
- amenzi pentru nerespectarea normelor de protecţia muncii, de pază şi prevenirea incendiilor;
- recuperarea unor prejudicii cauzate de deteriorarea unor bunuri din patrimoniul M.Ap.N;
- exmatricularea din căminul Academiei;
- preaviz de exmatriculare;
- exmatricularea din Academie.
Art.
2
Aprobarea detalierii sancțiunilor disciplinare aplicabile
studenților militari, precum și a procedurii de aplicare a acestora
în Regulamentul activității profesionale a studenților pentru
anul universitar 2023-2024, capitolul V, conform prevederilor
procesului verbal al Comisiei de stabilirea recompenselor și
sancțiunilor studenților militari nr. A-1604/23.05.2022, cu
eventualele modificări rezultate din dezbaterea comunității
universitare.