Anunțuri ADL-ANMB

Mobilitati Erasmus+ pentru cadrele didactice ANMB

Mobilitati Erasmus+ pentru cadrele didactice ANMB

by Cucu Marius -
Number of replies: 0

În atenția cadrelor didactice din Academia Navala!

Vă aducem la cunoștință faptul că a intrat în vigoare noul contract anual de finanțare în cadrul programului Erasmus+ pentru anul 2022-2023, încheiat între Academia Navală și ANPCDEFP, în baza caruia aveti posibilitatea aplicarii pentru acordarea unei burse Erasmus+ pentru sprijinul mobilitatilor de predare in cadrul universitatilor partenere.

Mobilitățile Erasmus se realizează pe baza acordurilor interinstituţionale, selecția fiind realizată de către biroul Erasmus+, in mod facil, pe baza dosarului de aplicatie, cu continutul minimal prevazut de procedura operationala PO 01-03 privind organizarea mobilitatilor STA/STT. Condiţia esenţială pentru acordarea oricărui grant o reprezintă stabilirea contactului cu departamentul de specialitate si stabilirea unui plan de predare/instruire convenit de către ambii parteneri, instituția de origine și instituția gazdă.

Fondurile alocate la categoria subzistență reprezintă sumele alocate în mod normal pentru cazare, diurna, transport intern și se calculează luând în considerare plafoanele stabilite la nivel european după cum urmează:

Țara gazdă: Danemarca, Finlanda, Irlanda, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Suedia 180 EUR/zi

Țara gazdă: Austria, Belgia, Cipru, Grecia, Germania, Franţa, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, Spania  160 EUR/zi

Țara gazdă: Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Ungaria, Polonia, Turcia, Lituania, Slovenia, Slovacia  140 EUR/zi

La data de 23.11.2022 avem un disponibil numar de 70 mobilitati (predare si formare) alocate pentru personalul didactic potential beneficiar, care doreste sa aplice pentru burse in cadrul programului Erasmus+.

Pentru detalii suplimentare cu privire la implementarea programului Erasmus+ in ANMB, respectiv referitor la procedura privind înscrierea la bursa Erasmus+ și la noile documente necesare aplicatiei, va rugam sa consultati procedura operationala PO 01-03, rev.3, privind organizarea mobilitatilor STA/STT sau, dupa caz, puteți contacta in mod direct biroul Erasmus+ sau puteti solicita informații prin email la adresa erasmus@anmb.ro. In acelasi context, pentru asigurarea sprijinului in privinta contactului cu partenerii internationali si cu departamentele de specialitate, va rugam sa va adresati biroului Erasmus+ sau prodecanilor responsabili cu relatiile internationale din cadrul facultatilor.

Va multumim si va asteptam cu interes aplicatiile pentru finantarea mobilitatilor in cadrul programului Erasmus+!

Cu stima,

Lt.cdor Marius CUCU